Ce este un Consiliu de Presă
Consiliul de Presă este un mecanism de autoreglementare a mass-media care urmăreşte ca fiecare mijloc de informare în masă să respecte un set de valori (norme etice) universal acceptate. Responsabilitatea de bază a Consiliului de Presă este medierea şi soluţionarea amiabilă în termeni reduşi (timp de două-trei luni) a conflictelor dintre cititori şi mijloacele de informare în masă. În acest mod, consiliul garantează publicului calitatea informaţiei primite, demonstrând faptul că jurnaliştii sunt responsabili şi că nu există necesitatea unei reglementări a mass-media de către stat. La fel, Consiliul de Presă apără şi promovează libertatea presei, face lobby pentru modificarea legilor în domeniul presei, realizează cercetări, sondaje de opinie etc. tematice în domeniu media, promovează pe diferite căi responsabilizarea mass-media. În unele țări Consiliul de Presă funcţionează în baza unui cod de conduită aprobat de organizaţiile mass-media şi cele ale jurnaliştilor, iar membrii săi sunt în egală măsură reprezentanţii publicului şi ai ziariştilor.
Unde există Consilii de Presă?
Primul Consiliu de Presă ca mecanism independent de autoreglementare a fost creat în 1916 în Suedia. După războiul doi mondial şi în Finlanda, Germania, Irlanda, Norvegia, Olanda şi alte ţări vest-europene au fost constituite consilii de presă. După destrămarea Uniunii Sovietice şi fostului lagăr socialist consilii de presă au apărut în Estonia, Federaţia Rusă, Cehia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Armenia etc. În cele mai multe ţări din vestul Europei, consiliile etice au reuşit să protejeze cu succes mass-media de reglementarea prin lege şi să sporească credibilitatea mass-media.
La ce serveşte un Consiliu de Presă?
Consiliul de Presă are ca scop sporirea credibilităţii şi încrederii cititorilor în mijloacele de informare în masă; prevenirea imixtiunii din partea statului şi autorităţilor publice în activitatea mass-media; îmbunătăţirea standardele de calitate pe piaţa media; reducerea numărului dosarelor civile (de apărarea a onoarei şi demnităţii) împotriva jurnaliştilor şi ziarelor.
Cum funcţionează un Consiliu de Presă?
Consiliul de Presă acceptă reclamaţii (plângeri) de la cetăţenii care consideră că un material publicat încalcă standardele etice. După audierea părţilor implicate în litigiu, Consiliul negociază soluţii de compromis acceptabile atât pentru mass-media, cât şi pentru consumator de presă, cum ar fi renunţarea la plângere, publicarea rectificărilor solicitate, acordarea spaţiului pentru publicarea replicii la materialul de presă etc. Dacă părţile nu ajung la un compromis, Consiliul de Presă deliberează asupra plângerii şi publică o decizie. Consiliul nu impune sancţiuni financiare, cea mai frecventă pedeapsă fiind ruşinea publică de a fi fost găsit vinovat de încălcarea principiilor etice.
