logo
„10 persoane care laudă Guvernul nu reprezintă mai multe surse”
2018-07-06 20:42:56

Ce drepturi și ce obligații au jurnaliștii? Unde se pot adresa consumatorii de media când jurnaliștii le încalcă drepturile? Aceste, dar și alte aspecte utile au fost discutate cu locuitori ai orașului Glodeni în cadrul unei dezbateri, organizate de Consiliul de Presă. Petru Macovei, secretarul Consiliului, le-a vorbit participanților despre etica și responsabilitățile jurnaliștilor, iar consumatorii de media au aflat cum şi unde pot depune o plângere atunci când jurnaliştii încalcă prevederile Codului deontologic.

Participanţi au fost informaţi despre misiunea Consiliului de Presă ca structură naţională de autoreglementare jurnalistică și despre ultimele cazuri examinate de cei nouă membri ai Consiliului. Petru Macovei a explicat prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova care a fost semnat până în prezent de 112 instituții mass-media, accentuând că „Cea mai importantă obligație a jurnaliștilor este să se documenteze bine și să verifice informația înainte de a o publica. Jurnaliștii trebuie să ofere produse calitative, cu informații corecte. Un jurnalist profesionist nu va scrie niciodată o știre în baza unor zvonuri neverificate. Într-o ştire trebuie prezentate toate punctele de vedere relevante pentru subiectul relatat, iar dacă au greșit, jurnaliştii au obligaţia deontologică să-şi recunoască şi corecteze greşeala. Când citiți o știre verificați să aibă mai multe surse. Mai multe persoane care susțin aceeași idee de fapt reprezintă o singură sursă. Dacă vedeți la TV 10 persoane care laudă Guvernul, asta nu înseamnă pluralism de opinie”.

Participanții la Clubul de discuții au analizat mai multe cazuri de încălcare a Codului deontologic al jurnalistului și au aflat cum își pot apăra drepturile dacă acestea sunt încălcate de mass-media. „Orice situație de încălcare a drepturilor consumatorilor de media trebuie semnalată. Sunt câteva posibilități în astfel de cazuri – le cerem jurnaliștilor să-și corecteze greșeala, depunem o plângere la Consiliul de Presă sau la Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), sau ne adresăm în instanța de judecată”, a menționat Petru Macovei, explicând care este modalitatea de depunere a plângerilor și care sunt competențele Consiliului de Presă și ale CCA.

La rândul lor, participanții și-au exprimat părerea despre comportamentul jurnaliștilor. „Societatea este cea pe care o avem inclusiv din cauza mass-mediei. Pentru oamenii de la țară sau mai în vârstă, care se informează de la televizor, este sfânt ce văd acolo. Ei nu au acces la Internet sau calculator ca să verifice informația. Jurnaliști care manipulează și publică știri false trebuie pedepsiți”, consideră Tosia Țurcan. ”Nu-i putem obliga pe jurnaliști să prezinte lucrurile cum vrem noi pentru că ei se conduc de raiting și pun accent pe subiecte senzaționale, care atrag cititori. Între un eveniment oficial și un accident, ei vor alege să scrie despre accident”, este de părere Svetlana Rudenco.

Clubul de discuții la tema eticii și a responsabilității jurnaliștilor face parte dintr-un șir de activități care urmăresc scopul de a informa consumatorii de media despre drepturile lor și de a-i familiariza cu rolul și misiunea Consiliului de Presă ca structură de autoreglementare jurnalistică care mediază litigiile dintre consumatorii de presă şi jurnalişti/instituţii mass-media. Anterior, Consiliul de Presă a organizat dezbateri similare la Orhei, Donduşeni, Străşeni, Hânceşti, Căuşeni, Cantemir.

 

 

Clubul de discuții a fost organizat de Consiliul de Presă în calitate de partener al Internews și Freedom House în cadrul proiectului „Mass-media în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova (MEDIA-M), finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Proiectul MEDIA-M își propune să promoveze dezvoltarea unei prese independente și profesioniste în Moldova, oferindu-le cetățenilor acces la o diversitate de perspective și contribuind la formarea unui_sector media mai rezistent la presiuni politice și financiare. 

Inapoi

Noutăți recente

  • ULTIMELE TREI ZILE pentru înregistrare la Forumul Mass-Media 2025

    citeste mai mult
  • Cine vine la Forum? Evenimente speciale: Discuții despre declinul presei regionale, lansarea „CĂRȚII NEGRE 2025” și premierea celor mai bune investigații jurnalistice

    citeste mai mult
  • Cine vine la Forum? ATELIERE: Promovarea pe rețele, utilizarea instrumentelor de inteligență artificială și acțiuni de protecție împotriva atacurilor online

    citeste mai mult

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?