logo
Consiliul Audiovizualului a amendat Prime TV la sesizarea repetată a Consiliului de Presă
2019-08-07 18:45:09

Consiliul Audiovizualului a sancționat postul de televiziune Prime, aplicându-i o amendă de zece mii de lei pentru nerespectarea drepturilor copilului în cadrul emisiunii „Vorbește Moldova”, edițiile din 15 și 16 aprilie 2019. Decizia a fost luată la ședința de luni, 5 august, după ce Consiliul de Presă s-a adresat repetat membrilor CA, solicitându-le să analizeze încă o dată conținutul emisiunilor, unde a fost redată povestea unei minore abuzate sexual de către tatăl vitreg, transmite IPN.

Președinta Consiliului de Presă, Viorica Zaharia, a spus la ședință că solicitarea de a examina repetat emisiunile difuzate vine după ce la ședința CA din 17 mai, când a fost examinat primul apel înaintat la 26 aprilie, au fost ignorate argumentele Consiliului de Presă, care au arătat că Prime TV a încălcat legea cu privire la protecția copilului împotriva impactului negativ al informației. „Impresia noastră a fost că nu ați analizat suficient de aprofundat aceste argumente”, s-a adresat Viorica Zaharia membrilor CA.

În Apelul repetat al Consiliului de Presă se spune că în decizia emisă de CA pe 17 mai a fost redată pe larg poziția postului de televiziune, însă lipsește aprecierea instituției care supraveghează respectarea Codului Serviciilor Media Audiovizuale, dar și a altor legi, care au fost încălcate de către realizatorii emisiunii. Totodată, Consiliul de Presă menționează că CA nu a analizat la nivelul cuvenit corespunderea expunerii publice a copilului abuzat și a acțiunilor realizatorilor emisiunii cu interesul superior al copilului, de care trebuie să țină cont jurnaliștii și reprezentanții altor profesii atunci când au de gestionat/analizat/comunicat cazuri de abuz asupra copiilor.

Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului, Maia Bănărescu, cea care de asemenea și-a exprimat îngrijorarea cu privire la poziția inițială a CA, a spus, solicitată de IPN, că este salutabilă orice luare de atitudine față de cazurile în care mass-media nu respectă regulile după care trebuie să se ghideze atunci când realizează emisiuni. Potrivit Maiei Bănărescu, chiar dacă este acordul copiilor și al părinților, totdeauna trebuie să se țină cont și de interesul superior al copilului. „Mesajele trebuie să fie decente, doar în interesul superior al copilului. Nu trebuie să mergem pe emisiuni prin care să victimizăm copilul, să sufere emoțional. Emisiunile trebuie să fie educative, care dezvoltă copilul”, a spus Maia Bănărescu.

Consiliul de Presă solicită Consiliului Audiovizualului ca, pe lângă sancțiunile pe care le aplică conform legii, să descurajeze în general, prin atitudine și reacție publică, producerea de astfel de programe, care nu contribuie la dezvoltarea societății, ci la degradarea ei, atât la postul Prime TV, cât și la restul televiziunilor din țară.

Inapoi

Noutăți recente

  • A început înregistrarea la Forumul Mass-Media 2019

    citeste mai mult
  • Ediția a cincea a Forumului Mass-Media va avea loc la 4-5 noiembrie 2019

    citeste mai mult
  • 20 de candidaţi la Premiul Naţional de Etică şi Deontologie Jurnalistică 2019. Votează redacția care merită!

    citeste mai mult

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?