Dezbaterea electorală reprezintă o activitate prevăzută și reglementată de lege, care are drept scop prezentarea complexă a candidaților, în spiritul transparenței și deschiderii, întru asigurarea unei informări calitative a electoratului. Ele sunt organizate de către instituțiile mass-media, cu respectarea legii și a deontologiei profesionale jurnalistice. Orice ingerință în activitatea media și în politica editorială sunt acțiuni contrare legii, nedemocratice și trebuie oprite.
Stabilirea de către candidați a condițiilor și conținutului dezbaterilor contravin legii. Nici un candidat nu poate dicta câte runde trebuie să aibă o dezbatere, cât trebuie să dureze dezbaterea sau ce subiecte să fie discutate. Instituțiile media se conformează, în organizarea dezbaterii, doar legii și deontologiei profesionale.
Consiliul de Presă solicită candidaților să înceteze imixtiunea în activitatea media prin înaintarea condițiilor privind durata, conținutul și alte aspecte ale dezbaterilor din turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Consiliul de Presă solicită candidaților să accepte invitația postului public de televiziune Moldova 1 și să desfășoare dezbaterea electorală pe această platformă națională, în conformitate cu legea și cu respect față de populația țării. În mod firesc, dezbaterea va fi moderată de un/o jurnalist/ă al/a Companiei publice Teleradio Moldova, care poate accepta și contribuția unor jurnaliști profesioniști.
Consiliul de Presă propune câteva nume de jurnaliști care ar putea contribui la dezbaterile electorale pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, moderate de un/o jurnalist/ă al/a Companiei Teleradio Moldova. Este vorba de: Lorena Bogza, Anatolie Golea, Lilia Buracovschi, Mădălin Necșuțu, Liuba Șevciuc, Vitalie Cojocari.
Consiliul de Presă reiterează că alegerea și înaintarea, de către candidații în alegeri, a unor candidați concreți pentru poziția de moderator al dezbaterilor, mai cu seamă a unui moderator compromis, care nu a dat dovadă în cariera sa de integritate și profesionalism, reprezintă o lipsă de respect față de public și o încercare de subminare a exercițiului democratic pe care îl reprezintă dezbaterile.
Noutăți recente
AGORA.MD A OBȚINUT PREMIUL NAȚIONAL DE ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE JURNALISTICĂ 2024
citeste mai multFORUMUL MASS-MEDIA 2024 ÎNCEPE LA CHIȘINĂU
citeste mai multLUNI, 25 NOIEMBRIE 2024, VA AVEA LOC ŞEDINŢA CONSILIULUI DE EXPERȚI ȘI EXPERTE
citeste mai multSondaj
Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?