logo
Decizii
  • Ultima Decizie 2021-09-28 00:22:24

    Decizie „Cu privire la autosesizarea în cazul unui articol publicat de portalul Kp.md”

    Examinând în şedinţa[1] din 9 august 2021 autosesizarea privind presupuse încălcări ale Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, admise în articolul «Что известно об умершей 13-летней школьнице, которую нашли в одном нижнем белье без сознания в парке Кишинева: "Трудный" подросток, секс, наркотики, отец в Италии»[2], publicat de portalul Kp.md la 16 iunie 2021, autor – Leonid Reabkov,

    constatând că redacţia reclamată a fost notificată de Secretariatul Consiliului de Presă privind examinarea autosesizării, însă nu a răspuns la notificare până la data desfăşurării şedinţei,

    analizând articolul «Что известно об умершей 13-летней школьнице, которую нашли в одном нижнем белье без сознания в парке Кишинева: "Трудный" подросток, секс, наркотики, отец в Италии»,

     în lipsa reprezentanților redacției, care au fost informați prin poșta electronică despre data şi ora desfăşurării sedinţei în regim online a Consiliului de Presă, li s-a transmis linkul de acces şi au fost invitați la şedinţă,

    bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova[3] şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă[4],

                            

    Consiliul de Presă din Republica Moldova adoptă următoarea decizie:

    1. Consiliul de Presă constată că în articolul «Что известно об умершей 13-летней школьнице, которую нашли в одном нижнем белье без сознания в парке Кишинева: "Трудный" подросток, секс, наркотики, отец в Италии», jurnalistul Leonid Reabkov  și redacția portalului Kp.md au încălcat prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova care obligă jurnaliștii să protejeze drepturile omului, să respecte dreptul la viață privată și la demnitate, și să nu admită discriminare sau intoleranță. Astfel, au fost încălcate articolele 3.1, 3.2, 3.18 și 3.19 ale Codului deontologic al jurnalistului (art. 3.1: Jurnalistul este dator să respecte dreptul la viață privată şi demnitate al persoanelor, inclusiv al persoanelor decedate; art. 3.2: Imixtiunea în viața privată este permisă numai atunci când dezvăluirea faptelor urmărește un interes public; art. 3.18: Jurnalistul tratează echitabil toate persoanele cu care intră în contact în exercițiul meseriei sale şi nu face discriminări pe criterii de gen, vârstă, etnie, dizabilitate, religie, stare socială, orientare sexuală etc. ; art. 3.19: Jurnalistul menționează apartenența etnică, opiniile politice, convingerile religioase, orientarea sexuală și alt gen de informații sensibile ale unei persoane doar când acest lucru este relevant din punct de vedere editorial).
    2. Consiliul de Presă le recomandă jurnaliștilor portalului Kp.md să studieze atent legislația Republicii Moldova care califică orice întreținere de relații sexuale cu persoane mai mici de 18 ani drept un abuz sexual, dar și să studieze ghidurile de bune practici jurnalistice referitoare la reflectarea în presă a cazurilor de abuz sexual, inclusiv asupra copiilor, pentru a evita greșelile de abordare și răspândirea stereotipurilor de gândire.
    3. Consiliul de Presă constată că, în comunicarea cu jurnaliștii referitoare la acest caz, comisarul-șef Valentin Cucoș, șeful Inspectoratului de poliție Botanica al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, a dezvăluit date și detalii despre comportamentul și viața intimă a victimei, încălcând grav normele de comunicare publică care vizează copiii în situații vulnerabile. Consiliul de Presă va adresa un demers Ministerului Afacerilor Interne, în care va semnala această situație și va solicita excluderea pe viitor a cazurilor când informațiile care încalcă drepturile copiilor în situații vulnerabile sunt comunicate jurnaliștilor/publicului de către colaboratorii de poliție.
    4. Decizia poate fi contestată la fondatorii Consiliului de Presă în termen de 20 de zile din ziua comunicării textului deciziei.

     

    Viorica Zaharia,

    preşedinta Consiliului de Presă din R. Moldova

     

    mun. Chişinău, Republica Moldova

    nr. 01 din 9 august 2021

Decizie „Cu privire la sesizarea doamnei Olga Mereanu în cazul unui articol publicat de portalul Newsmaker.md”

Consiliul de Presă constată lipsa încălcărilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova în articolul «В Бельцах на улице обнаружили мертвыми двух девушек. Полиция обнаружила прощальные записки», publicat la 20 iulie 2021 de portalul Newsmaker.md. Astfel, în relatarea despre posibilul suicid a două tinere, dintre care una este minoră, jurnaliștii nu le-a dezvăluit identitatea. De asemenea, articolul nu conține detalii din viața privată a persoanelor, care le-ar putea afecta demnitatea. Deși au informat că poliția a găsit un bilet de adio, conținutul lui, de asemenea, nu a fost divulgat de catre jurnaliști. Consiliul de Presă salută și încurajează practicile aplicate de portalul Newsmaker.md în acest articol, și anume: publicarea linkului către un material în care un psiholog dă sfaturi anti-suicid și publicarea numărului de telefon al liniei verzi anti-suicid. Aceste practici sunt recomandate de specialiști în mediatizarea cazurilor de suicid.

Decizie „Cu privire la plângerea domnului Pavel Bujac împotriva postului de televiziune Studio-L”

Întrucât în materialul video difuzat de postul de televiziune Studio-L au fost expuse multiple fapte și acuzații la adresa unei persoane concrete, jurnaliștii erau obligați să găsească persoana vizată și să-i ia o reacție, conform prevederilor art. 2.9 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (Jurnalistul trebuie să obțină și să prezinte opinia tuturor părților relevante pentru subiect. Jurnalistul trebuie să demonstreze pluralitatea de opinii, chiar dacă nu este de acord cu acestea”). Având în vedere că jurnaliștii nu au reușit să ia legătura cu domnul Pavel Bujac, vizat în material, Consiliul de Presă recomandă postului de televiziune Studio-L să-i asigure acestuia dreptul la replică, conform prevederilor articolelor 2.33 și 2.34 ale Codului deontologic al jurnalistului (art. 2.33: Jurnalistul respectă principiul potrivit căruia orice persoană supusă criticii negative are dreptul la replică, prin care să precizeze informația inexactă sau să infirme informația. Dreptul la replică este asigurat doar dacă persoana vizată face referiri la fapte concrete din produsul jurnalistic, replica are dimensiuni rezonabile, nu aduce acuzații împotriva unei terțe părți și este formulată în termeni decenți; art. 2.34: Replica se publică în cel mai scurt timp și în condiții similare cu cele ale publicării produsului jurnalistic la care se referă). 

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?