logo
CONSILIUL DE PRESĂ DIN R. MOLDOVA A ADERAT LA ALIANŢA EUROPEANĂ A CONSILIILOR DE PRESĂ INDEPENDENTE
2010-05-05 12:48:00
Consiliul de Presă din Republica Moldova a fost fondat la sfârşitul anului trecut de şase organizaţii neguvernamentale din domeniile mass-media, drepturile omului şi politici publice* în cadrul unui proiect al Fundaţiei Est-Europene. Consiliul de Presă îşi propune să contribuie la sporirea responsabilităţii presei faţă de cititori prin soluţionarea amiabilă a litigiilor dintre publicaţii şi cititori, cultivarea culturii dialogului şi respectului reciproc între presă şi consumatorii de media, promovarea jurnalismului de calitate şi a respectării standardelor profesionale şi deontologiei jurnalistice. Funcţia de bază a Consiliului de Presă o constituie examinarea plângerilor care se referă la activitatea editorială a ziarelor şi revistelor editate în ţara noastră, cu acoperire naţională, regională şi locală, agenţiilor de ştiri, ediţiilor web ale acestora, portalurilor informaţionale. Astfel, Consiliul de Presă examinează plângeri privind încălcarea normelor deontologice jurnalistice depuse de persoanele vizate direct sau care au acordul în scris al persoanelor vizate în materialele de presă contestate şi intermediază soluţionarea conflictelor dintre consumatorii de presă şi instituţiile mass-media în afara instanţei de judecată. Plângerile pot fi depuse şi on-line, completând formularul de pe pagina web a Consiliului de Presă www.consiliuldepresa.md Din componenţa Consiliului de Presă din R. Moldova fac parte nouă persoane, selectate în rezultatul unui concurs deschis pentru un mandat de doi ani. Patru membri ai Consiliului reprezenta mediul jurnalistic, iar cinci membri reprezintă consumatorii de produse mass-media. Preşedintă a Consililui de Presă din R. Moldova este Ludmila Andronic, redactor-şef al revistei economice „Business class”.
Inapoi

Noutăți recente

  • ULTIMELE TREI ZILE pentru înregistrare la Forumul Mass-Media 2025

    citeste mai mult
  • Cine vine la Forum? Evenimente speciale: Discuții despre declinul presei regionale, lansarea „CĂRȚII NEGRE 2025” și premierea celor mai bune investigații jurnalistice

    citeste mai mult
  • Cine vine la Forum? ATELIERE: Promovarea pe rețele, utilizarea instrumentelor de inteligență artificială și acțiuni de protecție împotriva atacurilor online

    citeste mai mult

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?