În agenda celei de-a 10 ediții a Forumului Mass-Media, care va avea loc pe 8 și 9 decembrie 2025 la Chișinău, sunt incluse șase dezbateri pe teme actuale pentru comunitatea jurnalistică moldovenească, de la îmbunătățirea cadrului legislativ care reglementează domeniul până la consolidarea sustenabilității instituțiilor de presă. La dezbateri vor participa experți locali și internaționali, reprezentanți ai autorităților, jurnaliști și manageri media.
În cadrul primei dezbateri a Forumului vor fi analizate prioritățile legislative în domeniul media în contextul integrării europene. Principalele subiecte de discuție vor fi: cum se implementează Programul național de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2023–2026, ce adaptări sunt necesare la Legea cu privire la Fondul pentru subvenționarea mass-mediei, care sunt proiectele-cheie în domeniul mediatic, care urmează a fi elaborate și adoptate de noul Parlament în procesul de aderare la Uniunea Europeană etc.
Va urma dezbaterea „Dezvoltarea jurnalismului în epoca giganților tehnologici și a inteligenței artificiale”, la care vor fi prezentate concluziile unui recent document de politici media, elaborat sub egida OSCE. Întitulat „Protejarea libertății presei în era platformelor Big Tech și a inteligenței artificiale”, documentul detaliază modul în care giganții tehnologici influențează vizibilitatea informațiilor de interes public, cu accent pe necesitatea unor reguli suplimentare clare de protecție a libertății presei în mediul digital. Totodată, sunt listate măsurile necesare pentru a spori siguranța jurnaliștilor pentru a limita violența, atacurile și hărțuirea în spațiul online. Studiul va fi prezentat de Julia Haas, consiliera Reprezentantului OSCE pentru Libertatea Presei, cunoscută expertă specializată în relații internaționale și în intersecția dintre tehnologie, securitate și drepturile omului. Julia face parte din Consiliul consultativ al Forumului de la Viena pentru Democrație și Drepturile Omului și este doctorandă în impactul inovațiilor digitale asupra libertății presei. Dezbaterea va fi moderată de Jan Lublinski, șeful Departamentului de Politici și Învățare DW Akademie (Germania).

Despre provocările de natură informațională, cărora au trebuit să le facă față redacțiile și jurnaliștii din R. Moldova în campania electorală pentru alegerile parlamentare 2025 și contribuția mass-mediei la sporirea rezilienței informaționale a cetățenilor vor vorbi participanții la dezbaterea „Reflectarea alegerilor în contextul influențelor externe maligne” din prima zi a Forumului.
Înregistrarea prealabilă obligatorie pentru participare la Forumul Mass-Media 2025 are loc pe pagina web oficială a evenimentulu și va fi deschisă până pe 30 noiembrie 2025 inclusiv. Doritorii trebuie să completeze formularul de pe site și să selecteze evenimentele la care vor să participe în prima și în a doua zi a Forumului. În rezultatul înregistrării, organizatorii vor selecta circa 150 de participanți, lista acestora va fi publicată cu cinci zile înainte de Forum.
Forumul Mass-Media din Republica Moldova este organizat anual de Consiliul de Presă în calitate de autoritate națională de autoreglementare jurnalistică, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociaţia Presei Electronice (APEL).
Ediția 2025 a Forumului se desfășoară cu suportul Uniunii Europene, al International Media Support (Danemarca), Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania), Institute for War and Peace Reporting, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Fundației Soros Moldova și al DW Akademie (Germania).
Noutăți recente
START ÎNREGISTRARE LA CEA DE-A 10-A EDIȚIE A FORUMULUI MASS-MEDIA!
citeste mai multMIERCURI, 29 OCTOMBRIE 2025, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE EXPREȚI ȘI EXPERTE
citeste mai multEDIȚIA A ZECEA A FORUMULUI MASS-MEDIA VA AVEA LOC LA 8-9 DECEMBRIE 2025
citeste mai multSondaj
Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?