Ieri, 24.05.2017, prin Încheierea Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție s-a emis o hotărâre „de respingere a recursului declarat de ÎCS „PRO Digital” SRL contra unei profesoare”, defăimată în 2015 în mod ilegal și rușinos de către reprezentanții companiei nominalizate, menținîndu-se în vigoare achitarea compensației morale în mărime de 40 mii lei în favoarea victimei.
Amnesty International Moldova atrage atenția autorităților din RM că încă din 1998, an în care RM a aderat la Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (CEDO), statul nostru are obligația să ajusteze lucrul instanțelor judecătorești în așa fel, încât dreptul la un proces echitabil și reparația echitabilă în dosarele cetățenilor să devină prioritate fundamentală.
Nici o autoritate, nici o persoană fizică sau juridică, și nici un post TV nu au dreptul să intervină în viața intimă și privată a persoanei – acest drept fiind consfințit și în articolul 28 din Constituția RM. Trezește nedumerirea, cum un post TV se poate opune acestui drept fundamental, atacând cu recurs satisfacția morală acordată victimei de către instanțele judecătorești. Statul RM are obligația să asigure cetățenilor săi reparații echitabile pe orice caz civil sau penal, implementând cu strictețe Legea nr. 133 privind protecţia datelor cu caracter personal.
Pierderea ireparabilă a serviciului și a reputației victimei, cauzate de o sursă mass-media nu poate fi justificată. Suma de 40 mii lei, potrivit art. 41 privind reparația echitabilă din Convenţia europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, este un act rușinos pentru justiția din RM și nedemn pentru un post TV.
Ne pare rău, viața intimă, indiferent de statutul persoanei, nu poate fi instrument de șantaj sau rating.
http://amnesty.md/ro/media/o-viata-distrusa-contra-unei-sume-rusinoase-de-bani/
Noutăți recente
Cine vine la Forumul Media 2023? ATELIERE: abordări inovative în redacțiile mici, costurile independenței editoriale și inteligența artificială în jurnalism
citeste mai multCine vine la Forumul Media 2023? EVENIMENTE SPECIALE: transparența, jurnalismul de pace și cel incluziv, lansarea Cărții Negre 2023 și premierea celor mai bune investigații
citeste mai multCine vine la Forumul Media 2023? DEZBATERI: Piața media, încrederea în presă și dezinformarea
citeste mai multSondaj
Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?