logo
Decizie ”Cu privire la examinarea demersului Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău”
2020-05-26 16:37:00

Examinând în şedinţa publică din 20 februarie 2020 demersul nr. 34/20 C133/20 din 04 februarie 2020 al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, semnat de domnul Ion Bilibov, şeful Direcţiei, în care Consiliului de Presă i se remite copia petiţiei S.A. “MOLDOVAGAZ”, înregistrată la secretariatul Direcţiei de Poliţie cu nr. C-133/20 din 23.01.2020, în care se afirmă că în articolul “Запуск «Турецкого потока» вскрыл масштабы воровства в «Молдовагаз»”, publicat de site-ul www.omg.md la 13 ianuarie 2020, se fac afirmaţii şi insinuări care ar încălca normele deontologice jurnalistice de prezentare a informaţiei, şi se solicită examinarea de către Consiliului de Presă a articolului reclamat de S.A. “MOLDOVAGAZ”,  

examinând articolul “Запуск «Турецкого потока» вскрыл масштабы воровства в «Молдовагаз»”[1], publicat de portalul Omg.md la 12 ianuarie 2020,

în prezenţa domnului Alexandr Petcov, autorul articolului, care şi-a expus opinia privind acuzaţiile care îi sunt aduse de S.A. “MOLDOVAGAZ” în plângerea depusă la poliţie, şi-a argumentat afirmaţiile din articol, a răspuns la întrebările membrilor Consiliului de Presă;

bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova[2] şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă[3],

              

Consiliul de Presă din Republica Moldova adoptă următoarea decizie:

  1. Consiliul de Presă constată că articolul reclamat - “Запуск «Турецкого потока» вскрыл масштабы воровства в «Молдовагаз»”, publicat de portalul Omg.md la 12 ianuarie 2020, este un comentariu (adică, opinia autorului) asupra unui interviu acordat de directorul general al Societăţii pe Acţiuni “MOLDOVAGAZ” unei publicaţii şi asupra unor informaţii apărute în spaţiul public. Conform Codului Deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (articolele 2.19 – 2.22), jurnaliştii au dreptul să-şi exprime opiniile în materialele de opinie, care sunt separate prin elemente grafice sau de altă natură. În cazul dat, articolul a fost publicat la rubrica ”Аналитика сети”, fiind o preluare a opiniei autorului, exprimată în reţelele sociale. Prin urmare, prin acest articol nu au fost încălcate prevederile Codului Deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.

 

Viorica Zaharia,

preşedinta Consiliului de Presă din R. Moldova

 

mun. Chişinău, Republica Moldova

nr. 03 din 20 februarie 2020

Inapoi

Noutăți recente

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?