logo
Jurnalist acuzat de plagiat
2010-02-18 11:48:00

Un reporter New York Times acuzat că ar fi plagiat mai multe articole ale mai multor organizaţii media a demisionat, anunţă Mediafax.

Zachery Kouwe, s-a angajat în 2008, la New York Times, şi a fost acuzat că «a copiat pasaje întregi din materiale publicate de Wall Street Journal, Reuters şi alte organizaţii», fără a cita sursele, precizează Mediafax. Kouwe, care fusese deja supendat, a avut o întâlnire, marţi seara, cu reprezentanţi ai ziarului, ai The New York Times Company şi ai sindicatului Newspaper Guild of New York. Potrivit surselor, la această întâlnire trebuiau discutate sancţiunile, dar Kouwe a demisionat. Vinerea trecută, Robert Thomson, Managin Editor la Wall Street Journal, a trimis o scrisoare editorilor de la New York Times în care îi atenţiona asupra faptului că într-un articol al lui Kouwe apar mai multe pasaje identice cu unele dintr-un material publicat anterior pe site-ul Wall Street Journal. Editorii de la New York Times au investigat situaţia şi au găsit şi alte exemple. «O cercetare mai atentă la New York Times a permis descoperirea altor asemănări între diferite pasaje din materialele lui Kouwe şi articole ale altor organizaţii media», au mai precizat reprezentanţi ai New York Times, citaţi de mediafax. «Copierea de pasaje din articole din alte media, fără a specifica sursa — chiar dacă faptele evocate au fost verificate anterior — este o încălcare semnificativă a politicii editoriale a New York Times şi ale standardelor clasice ale jurnalismului», se mai arată în aceeaşi notă editorială. În urmă cu şapte ani, un alt jurnalist de la New York Times, Jayson Blair, a demisionat, după ce a fost suspectat de plagiat, precizează sursa menţionată. (Ziarul de Gardă)

NOTĂ. Amintim, că la finele lunii ianuarie curent, Consiliului de Presă din Republica Moldova a lansat un apel către jurnalişti şi instituţiile mass-media din R. Moldova să respecte drepturile de autor şi să nu admită cazuri de plagiat în activitatea lor jurnalistică. Apelul a fost lansat după ce Consiliul de Presă a fost sesizat de către unele instituţii mass-media referitor la acte de preluare neautorizată şi cu încălcarea reglementărilor dreptului de autor a unor articole şi ştiri din ediţiile electronice ale ziarelor şi agenţiilor de presă. Legea privind dreptul de autor stabileşte că „autorul beneficiază de dreptul exclusiv de autor asupra operei sale, acesta rezultând din însuşi faptul creării ei”. Codul principiilor de etică profesională al jurnalistului din R. Moldova prevede că plagiatul este inadmisibil, iar „jurnalistul va face trimiteri la numele autorului, ori de câte ori va face uz, într-un fel sau altul, de o lucrare a colegului său”. Totodată, Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnalişti recomandă jurnaliştilor să nu imprime, multiplice sau distribuie anumite materiale, dacă nu au „un acord (verbal sau în scris) cu autorul acestora în ceea ce priveşte drepturile conexe” - http://consiliuldepresa.md/ro/documente-coduri.html. În aceeaşi ordine de idei, Consiliul de Presă a solicitat instituţiilor mass-media printate şi electronice să nu recurgă la preluarea de materiale fotografice fără acordul şi citarea sursei şi/sau autorului.   

Consiliul de Presă din R. Moldova recomandă ca preluarea fără cost a unor materiale de presă să se realizeze după modelul unor ţări membre ale Uniunii Europene, şi anume în limita maximă de 500 de semne, dar fără a depăşi jumătate din articolul sau ştirea în cauză. În mod obligatoriu, în aceste cazuri, trebuie citată sursa şi autorul informaţiei şi indicat linkul direct la sursă. Preluarea integrală a articolelor sau ştirilor se poate realiza doar în condiţiile unui acord încheiat cu deţinătorul drepturilor.

Inapoi

Noutăți recente

  • TERMEN EXTINS: CONCURS DESCHIS DE SELECTARE A MEMBRILOR CONSILIULUI DE EXPERȚI ȘI EXPERTE PENTRU PERIOADA MAI 2024 - APRILIE 2026

    citeste mai mult
  • JOI, 28 MARTIE 2024, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE PRESĂ

    citeste mai mult
  • MIERCURI, 21 FEBRUARIE 2024, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE PRESĂ

    citeste mai mult

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?