logo
Decizii
  • Ultima Decizie 2014-03-05 20:03:51

    Decizie "Cu privire la autosesizarea în cazul publicării în ziarele "Аргументы и факты в Молдове" şi "Пульс дня" a unor materiale la tema situaţiei unui copil scos de sub tutelă"

    Autosesizându-se în şedinţa publică din 5 martie 2014 privind publicarea în ziarul şi pe pagina web a ziarului „Аргументы и факты в Молдове”, precum şi pe pagina web „Пульс дня” a unor materiale la tema situaţiei unui copil scos de sub tutelă,

    analizând articolele „Зачем сирот отдают иностранцам, если и на родине есть хорошие условия проживания?”[1], publicat pe pagina web a ziarului „Аргументы и факты в Молдове” la data de 20 februarie 2014 şi „Детки в клетке”[2], publicat pe pagina web „Пульс дня” la data de 26 februarie 2014,

    în lipsa reprezentanţilor instituţiilor mass-media vizate, care au fost informaţi despre data şi locul desfăşurării şedinţei,

    luând act de poziţia în acest caz a Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului a Consiliului municipal Chişinău, expusă în comunicatul de presă[3] lansat la 3 martie 2014 şi în cadrul conferinţei de presă la această temă[4], desfăşurată la 4 martie 2014,

    bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă,

         

    Consiliul de Presă din Republica Moldova adoptă următoarea decizie:

    1. Consiliul de Presă constată că în articolele „Зачем сирот отдают иностранцам, если и на родине есть хорошие условия проживания?”, publicat pe pagina web a ziarului „Аргументы и факты в Молдове” şi “Детки в клетке”, publicat pe pagina web „Пульс дня”, ambele materiale fiind semnate de Olga Antonova, au fost încălcate prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, inclusiv articolele 2.1 (Jurnalistul prezintă informaţiile într-o manieră onestă, echilibrată şi numai după ce a făcut demersuri pentru verificarea lor), 2.2 (Jurnalistul solicită opinia tuturor părţilor relevante pentru subiect), 2.5 (Jurnalistul verifică, de regulă, informaţiile din două surse independente una de alta. Jurnalistul publică doar informaţiile despre care, în urma verificărilor, are convingerea că sunt veridice) şi 2.7 (Jurnalistul face o distincţie clară între fapte şi opinii şi nu-şi prezintă propriile opinii drept fapte). Autoarea articolelor a prezentat informaţia dezechilibrat şi unilateral, nu a solicitat opinia/poziţia autorităţii tutelare, a prezentat propriile opinii drept fapte şi a distorsionat realitatea prin supoziţii fără o bază factuală.
    2. Consiliul de Presă solicită publicaţiilor „Аргументы и факты в Молдове” şi „Пульс дня” să redacteze textele articolelor plasate pe paginile sale web, excluzând elementele de dezechilibru editorial.
    3. Consiliul de Presă recomandă publicaţiilor „Аргументы и факты в Молдове” şi „Пульс дня” să revină la subiectul relatat, prezentând echilibrat toate părţile implicate, aşa cum prevăd normele deontologice şi bunele practici jurnalistice.
    4. Decizia poate fi contestată în termen de 20 de zile la fondatorii Consiliului de Presă.

     

    Ludmila Andronic,

    preşedinta Consiliului de Presă din R. Moldova

     

    mun. Chişinău, 5 martie 2014

Decizie "Cu privire la plângerea colectivului Procuraturii raionului Glodeni împotriva săptămânalului de investigaţii “Ziarul de Gardă”

Consiliul de Presă constată că, în acest caz, procurorul interimar al raionului Glodeni domnul Pavel Cebotari a depus pe 20 ianuarie 2014 o cerere prealabilă, adresată Redacţiei săptămânalului „Ziarul de Gardă”, prin care solicită dezminţirea informaţiei, scuze oficiale şi compensarea prejudiciului moral cauzat de „Ziarul de Gardă”. Astfel, domnul Pavel Cebotari a decis să recurgă la procedura legală de examinare a unor cazuri de presupusă defăimare, prevăzută de Legea nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare[5].

În conformitate cu prevederile capitolului V „Plângerile privind publicarea materialelor jurnalistice cu încălcarea normelor deontologice jurnalistice” din Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă, care stipulează că nu pot fi înregistrate şi examinate plângeri care ţin de un litigiu aflat în proces de judecată (punctul 23 c) al Regulamentului), Consiliul de Presă îşi declină competenţa de examinare a plângerii colectivului Procuraturii raionului Glodeni împotriva săptămânalului de investigaţii „Ziarul de Gardă”, pe motiv că persoana vizată în articolul „Procuror moşier, cu „sarai” în coasta „Pădurii Domneşti”, ascunzându-şi identitatea” a pornit procedura legală de examinare, iar Consiliul de Presă este o structură de autoreglementare jurnalistică şi de mediere a conflictelor, corespunzător, examinează doar plângerile care nu au intrat în procedura legală prevăzută în aceste cazuri.

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?